Construcția și mediatizare a evenimentelor din sfera publică ocupă un loc aparte în domeniul comunicării și relațiilor publice. Atât construcția, cât și mediatizare sunt procese fără de care evenimentele din sfera publică nu ar mai avea loc, ar rămâne la stadiul de idei. Construcția evenimentelor sau promovarea afacerilor cuprinde toate etapele necesare elaborării acestora, etape precum: realizarea unui plan, stabilirea scopului și a obiectivelor, identificarea publicului țintă, stabilirea tehnicilor și a strategiilor, stabilirea bugetului. În momentul în care toate acestea sunt gândite, echipa de elaborare și implementare a unui eveniment se va gândi la modurile în care pot realiza o mediatizare a evenimentului respectiv. Aceasta poate să aleagă mijloacele online, mijloacele tradiționale sau să îmbine instrumente ale ambelor mijloace, în așa fel încât evenimentul planificat să aibă succesul dorit.
Implicaţiile jurnalismului în social nu se reduc doar la activităţile de mediatizare a iniţiativelor legislative şi a deciziilor administrative, de monitorizare a evoluţiei şi punerii în aplicare a politicilor sociale, de evaluare a executării deciziilor și de reflectare a inițiativelor și acțiunilor societății civile. Evident, activitatea de mediatizare a problemelor sociale constituie o direcţie prioritară a jurnalismului social. Mai mult, fiecare problemă socială solicită și condiționează abordări diferite, determinând practicile de mediatizare, precum și procesul de construcție a lor.
Reprezentarea publică a politicii în epoca post-modernă este centrată mai multe pe media şi este decisă de cerere mai mult ca niciodată. Există un proces dinamic care împinge comunicarea politică spre „logica mediei”, cultura pop şi consumerism. Actorii politici, cum ar fi guvernele, partidele politice şi alte elite ale instituţiilor politice clasice, pierd controlul asupra modului în care politica este comunicată şi interpretată în sfera publică.
Există două dimensiuni: prima este numită mediatizare şi înseamnă relaţia dintre actorii politici şi jurnalişti în sensul că instituţiile politice sunt din ce în ce mai dependente şi formate de mass-media, iar a doua este numită descentralizare şi înseamnă relaţia dintre elitele comunicării politice – mass-media şi oficiali politici – şi cetăţeni în sensul că cu cât cetăţenii pun la îndoială din ce în ce mai des legitimitatea şi credibilitatea politicii instituţionalizate şi a mass-mediei tradiţionale, cu atât mai mult cetăţenii se îndepărtează de politica înaltă înspre alternative sau sfere ale comunicării total non-politice. Elitele comunicării politice îşi pierd abilităţile de a controla dezbaterea publică şi felul în care problemele societăţii sunt puse (framing).
Aceasta mediatizare poate fi caracterizată prin relaţia ambiguă dintre actori politici şi mass-media, iar descentralizarea poate fi descrisă printr-o formă emergentă a angajamentului politic: consumerismul politic. Acest concept aduce laolaltă desprinderea de ideologii spre probleme singulare şi soluţii pragmatice. În acest sens, partidele politice sunt văzute de către cetăţeni ca furnizori de servicii care oferă sănătate, educaţie, transport public şi aşa mai departe, dar nu mai atrag loialităţi de lungă durată şi pasiuni.